Bodymassage Reflexology and Healing

Ceaiul Alb
Ceaiul alb este acela in care predomina mugurii si nu frunzele. Este cules din plante speciale de ceai cunoscute sub numele de Shui Hsien si Dai Bai. Cel mai bun ceai alb se numeste Baihao Yinzhen, care inseamna „ace albe pufoase de argint”. Variantele mai putin fanteziste sunt numite Baimudan (sau Pai Mu Tan) si Show Mee (sau Shoumei).

Ceaiul verde
Exista multe varietati de ceai verde, dintre care putine sunt cunoscute in afara Asiei. Aceasta lista contine doar o mica parte din ceaiurile baute in China, Japonia sau India. Ceaiul verde nu este oxidat deloc; frunzele proaspat culese sunt rulate si arse imediat. Ca rezultat, ceaiul verde are calitati mult mai vegetale sau erbacee decat ceaiul negru sau maroniu. Majoritatea ceaiurilor verzi produc o bautura verzuie. Oamenii obisnuiti cu ceaiul negru recunosc adesea gustul deosebit al ceaiului verde.

Chanoyu (Japonia) Cu secole in urma, preotii budisti au dezvoltat o ceremonie bazata pe credinta ca ceaiul era legat spiritual de idealurile pasnice promovate de budism. Peste timp, ceremonia japoneza a ceaiului, cunoscuta ca Chanoyu sau „apa fiarta pentru ceai”, a devenit un act mult mai elaborat si s-a stabilit ca un important aspect al culturii japoneze. Dar spre deosebire de multe alte modalitati de a servi ceaiul, aceasta se concentreaza asupra bauturii insesi, ritualul este de fapt despre ceremonie – tot ceea ce duce la prepararea ceaiului. Obiectivul este acela de a purifica simturile si de a cultiva armonia si unitatea intre mediul inconjurator, oameni, ustensile, ceai, si toate celelalte elemente implicate in ceremonie. Ca multe alte arte din Japonia antica, ceremonia este privita ca mijloc de iluminare; cu alte cuvinte, este partea centrala a Chado, sau „Calea Ceaiului”. Este originara din China, dar acolo obieciul s-a stins; insa combinat cu elemente Zen, ramane o parte fascinanta a culturii japoneze.

Ceaiul şi toate variaţiile de ortografie şi pronunţie din lume provin dintr-o singură sursă: ‘Te’ înseamnă „Ceai” în dialectul chinezesc Amoy. Cuvântul mandarin pentru ceai, ‘cha’, a creat de asemenea, câteva derivaţii. Portughezii, pe de altă parte, au păstrat denumirea cantoniana CHA, folosită pâna astazi în multe ţari, printre care si în limba română. Tarile vest europene, între care şi olandezii care au promovat ceaiul, au folosit denumirea TAY care, derivată în propriile limbi, a ajuns: TEE, TEA, etc. Se spune că ceaiul trezeşte duhul bun şi dă gânduri înţelepte. El împrospătează spiritul, iar dacă eşti demoralizat, îţi va da curaj. În mintea noastră, termenul de ceai este asociat pe de o parte unei senzaţii de linişte şi confort, iar pe de altă parte cu întrebuinţarea sa ca mijloc terapeutic. Pentru asiatici însă, ceaiul reprezintă un bun cultural, un adevărat panaceu. Acest lucru este pe deplin valabil mai ales în cazul ceaiului verde.