Este indicat că aceste şedinţe să se desfăşoare într-un cabinet medical în care să fie prezenţi un medic sau un kinetoterapeut.
Durerile care apar în cazul şedinţelor de reflexoterapie se datorează în mare parte toxinelor acumulate în corp, toxine ce rezultă în urma metabolismului celular: acid uric, resturi de pesticide şi alte substanţe chimice care pot bloca fluxul energetic dintre diferitele organe. Dorim să menţionăm că în cadrul cabinetelor noastre şedinţa de reflexoterapie presupune, pe lângă stimularea punctelor din talpă şi pe cea a celor din palme şi de pe coloana vertebrală.
Pacienţii care apelează la acest tip de tratament trebuie să adopte un regim de viaţă echilibrat înţelegând prin aceasta eliminarea exceselor de orice fel: alcool, grăsimi alimentare, stress, tutun, viaţa sexuală dezordonată, cafea.
Când este vorba de reflexoterapie şi beneficiile ei putem afirma că aceasta poate fi aplicată tuturor categoriilor de vârstă, în scop profilactic sau terapeutic, pentru afecţiunile cronice sau acute. Prin reflexoterapie nu se tratează simptomatologia bolilor, ci reflexoterapia acţionează asupra cauzelor lor. O bună circulaţie sanguină conduce la accelerarea reconstituirii normale a ţesuturilor şi organelor lezate de o afecţiune şi ajuta la reechilibrarea bioenergetică în zonele afectate. De obicei, la beneficiile acestei metode apelează pacienţi care nu au obţinut rezultatele dorite prin alte tratamente (ex. Tratamentul medicamentos) dar şi persoane care vor să menţină o stare bună de sănătate.
Tratamentul reflexogen are efecte benefice asupra mai multor categorii de afecţiuni:
Afecţiuni neuropsihice:
Depresii, insomnii, anxietate, ameţeli, migrene, oboseala avansată, stres, oboseala cronică, instabilitate emoţională, atacuri de panică.
Afecţiuni ale coloanei vertebrale:
Sciatica, lombosciatica, spondiloza, reumatism, artroza, artrită, gonartroza, coxartroza etc.
Afecţiuni digestive:
Gastrite, colite, enterocolite, reflux gastro esofagian, constipaţie, hemoroizi, ulcer, esofagite de reflux, constipaţie, balonări etc.
Afecţiuni renale (se elimină nisipul şi pietricelele):
litiaze, prostatite, enurezis nocturn, edeme (picioare umflate) etc.
Afecţiuni circulatorii:
Hipo şi hipertensiune, ateroscleroza, circulaţia periferică deficitara, guta, sindromul mâinilor şi picioarelor reci, dureri de picioare
Afecţiuni hepato-biliare:
Litiaza biliară, hipercolesterolemie, bila leneşă etc
Tulburări endocrine:
Reglarea funcţiei glandei tiroide, paratiroide, hipofizei, suprarenalei, afecţiuni ale ovarelor, obezitate, diabet, deficienţe de creştere la copii, reglarea ciclului, tulburări de menopauza, osteoporoza (stoparea degradării masei osoase), disfuncţii sexuale (impotenţa, frigiditate etc.), tulburări de metabolism
Afecţiuni ORL:
Bronşite, rinite, sinuzite, nevralgii, astm etc.
Afecţiuni ale aparatului locomotor:
Crampe musculare, dureri de spate, inflamaţii ale tendoanelor etc.
Alte stări nefavorabile:
Diaree, ameţeli şi dureri de cap, greaţă însoţită de cele mai multe ori de vomă, urina cu miros şi culoare schimbate, secreţii vaginale mai abundente, transpiraţie accentuată
Există şi situaţii în care reflexoterapia este contraindicata:
- » flebita sau tromboflebita
- » sarcina
- » anevrism
- » hemoragii
- » varice deschise
- » inflamaţi acute ale venelor şi sistemelor limfatice (În acest caz, există pericolul de eliminare a unui cheag care poate provoca embolie sau întinderea infecţiei prin sistemul limfatic).
- » în cazul existenţei unor corpi străini localizaţi în apropierea organelor sau sistemelor vitale (fragmente osoase ascuţite în regiunea gâtului său lângă aorta)
- » micoza generalizată
- » psihoze şi schizofrenie
- » insuficienţă renală acută
- » litiaza renală (pietre mari care nu pot fi eliminate pe cale naturală)
- » cangrenă la membrul inferior
- » infecţii cutanate (răni cutanate)
- » febră mare
< Anterior |
---|