Tehnicile şi procedeele speciale de masaj, precum şi celelalte aplicaţii terapeutice manuale incluse în practică Yumeiho, derivă din elemente ale medicinii tradiţionale chineze şi japoneze, precum practică ancestrală Zheng Ti Fa, (aplicaţii terapeutice manuale practicate în cadrul cunoscutei mănăstiri Shao-Lin). Parte din aceste metode terapeutice au fost aduse în Japonia în anul 1948 de către maestrul japonez Shuichi Ohno Hidegatsu.
Doctorul Masayuki Saionji, elev al maestrului Ohno, în urma unui studiu de peste 20 de ani efectuat asupra diverselor practici terapeutice tradiţionale extrem orientale, a sistematizat şi perfecţionat terapia făcând-o cunoscută sub denumirea de "Yumeiho" (numele complet fiind: Kotsuban Yumeiho Taiso) sau Yumeiho - Do. În consecinţă maestrul dr. Saionji Masayuki este considerat fondatorul terapiei Yumeiho.
Prima instituţie oficială creată în scopul aplicării, instruirii şi răspândirii terapiei Yumeiho a fost înfiinţată în anul 1980 în Tokyo. Începând cu acelaşi an, terapia a fost răspândită în întreaga lume prin intermediul Institutului Internaţional de Medicină Preventivă Practică din Tokyo - Japonia. Azi funcţionează, atât în Japonia cât şi în întreaga lume (în peste 30 de ţări), centre medicale, cabinete private, clinici în care se practică cu succes terapia Yumeiho.
Scopul principal al terapiei Yumeiho este de a corecta poziția oaselor pelviene și de a așeza cum trebuie coloana vertebrală pentru a mobiliza forțele autoterapeutice ale organismului și pentru a ajunge la cauza stării patologice.
Yumeiho este un sistem terapeutic format dintr-un număr de proceduri (în funcție de starea patologică). O procedură durează aproximativ 40 de minute în timpul căreia terapeutul folosește 100 de tehnici diferite. Acestea includ, în primul rând, masajul prin framântare și compresie, precum și punerea în mișcare a articulațiilor într-un mod lipsit de durere.
Terapia yumeiho este foarte eficientă în următoarele cazuri : spinalgie, artralgie, discopatie, spondiloză, migrene, mialgii, obezitate, algomenoree, asimetrii ale sistemelor scheletal și muscular etc.
< Anterior | Următor > |
---|